Conferința
„România – polul cercetării și inovării”

Conferința ”România – polul cercetării și inovării

La data de 20 februarie 2024 a avut loc la Palatul Victoria, sala Transilvania, conferința ”România – Polul Cercetării și Inovării”, desfășurată în cadrul proiectului național ”Împreună Protejăm România”, inițiat în anul 2020.

Organizată de Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno, cu sprijinul MAPN și STS, conferința și-a propus să faciliteze identificarea de soluții și strategii pentru promovarea cercetării de excelență și crearea unui mediu favorabil inovației.

Pe lista speakerilor conferinței s-au aflat atât oficiali din cadrul instituțiilor publice care pot juca un rol cheie în dezvoltarea domeniului cercetării românești, cât și numeroși reprezentanți de elită ai sectorului de cercetare din România, specialiști din mediul universitar sau academic, președinți de asociații sau diverse alte entități, diplomați etc.

Conferința a fost moderată de Prof. Univ. Dr. Ing. Adrian Curaj, director general al UEFISCDI.

Printre principalele aspecte vizate de dezbateri s-au numărat:
– Evaluarea eficacității sistemelor naționale de cercetare și posibilele îmbunătățiri;
– Discutarea modurilor în care pot fi optimizate cooperarea și concurența la nivel transnațional, pentru a sprijini cercetarea și inovația;
– Analiza nevoilor actuale și viitoare pentru infrastructuri de cercetare de înaltă calitate;
– Strategii pentru crearea unei piețe a muncii mai deschise și accesibile pentru cercetători;
– Discuții pe tema egalității de gen și integrarea acestei perspective în proiectele de cercetare;
– Modalități de optimizare a circulației cunoștințelor științifice și îmbunătățirea accesului la acestea;
– Extinderea și îmbunătățirea colaborărilor internaționale în domeniul cercetării și inovării.

În prima parte a conferinței, cu tema „Cercetarea și Inovarea – pilon al dezvoltării durabile”, au luat cuvântul, în cadrul discursurilor oficiale: Mircea Abrudean, Secretar General al Guvernului României; Laszlo Borbely, Consilier de Stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă; Silvia-Monica Dinică, președinta Comisiei pentru Știință, Inovare și Tehnologie din Senatul României; Dr. Diana-Loreta Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul de Sănătate Publică; Andrei Alexandru, secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării; Conf. Univ. Florin-Marian Spătaru, consilier de stat Cancelaria Prim-ministrului României; Bogdan Cristescu, secretar de stat la Ministerul Educației; Maria- Manuela Catrina, Adjunct al Directorului Directoratului Național de Securitate Cibernetică.

Din partea specialiștilor din sectorul de cercetare au avut intervenții și au participat la dezbateri: Dr. Ing. Valentin Silivestru, președinte-director general al INCD Turbomotoare COMOTI; Prof. Dr. Habil. Florina Pînzaru, decan al Facultății de Management SNSPA; Dr. Ing. Amalia Ștefaniu, director general al INCDCF-ICCF Bucuresti; Dr. Florin-Dorian Buzatu, director general al Institutului de Fizică Atomică; Dr. Ing. Ioan Iordache, președinte- director general al ICMET Craiova; General de Brigadă Ing. Adrian Sîngheorghe, Șeful Direcției Cercetare, Proiectare, Dezvoltare- Serviciul de Telecomunicații Speciale; Comandor Conf. univ. Dr. ing. Paul Burlacu, Loctiitor al comandantului (Prorector) pentru cercetare științifică – Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”; Lector Univ. Dr. Adrian Piticar, Prorector pentru cercetare științifică la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”; Constantin Pintilie, director general BlueSpace Technology; Dr. Valentin-Veron Toma, CS II, antropolog medical -Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române.

De asemenea, în partea a doua a conferinței, au fost abordate teme precum ”Inovația și Cercetare în domeniul medical”; „Revoluția energetică – Inovare și sustenabilitate în energie”, „Inovație și sustenabilitate în industrie – modelăm viitorul”.

Speakeri în această secțiune au fost: Ciprian-Sergiu Teleman, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării în perioada decembrie 2020-septembrie 2021; Dr. Cosmin Dumitrescu, Consul General al României la Torino; Cristian Moldovan – Packaging Recovery Manager Coca-Cola România; Dr. Marius Geantă, președinte și Co-fondator al Centrului pentru Inovație în Medicină; Col. Dr. Silviu Ionel Dumitrescu, Șeful secției Cardiologie I (Cardiologie Intervențională și Perioperatorie) din cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” București; Dr. Oana-Cristina Voinea, președinta Asociației Societatea Română de Sindrom Lynch, medic în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”; Răzvan Orășanu, președintele Asociației ”Ține de noi”; Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, vicepreședinte pentru Activități Științifice- Academia Internaţională de Astronautică; Silvia Vlăsceanu, director executiv HENRO- Asociația Producătorilor de Energie Electrică; Călin Vilt, consilier științific onorific CNR-CME, membru în Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare durabilă; Prof. Dr. Filip Cîrlea, Cercetător științific-Academia Română.

Partenerii evenimentului au fost: INCD Turbomotoare COMOTI (Partener Gold), STADA România (Partener Gold), Black Bullet, Camera de Comerț Bilaterală Eleno-Română, Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO, Chimcomplex, Clinica 32, ISPE, Nuclearelectrica, Societatea Română de Sindrom Lynch.

Sponsor: EnergoBit

Parteneri media: Focus energetic, InvestEnergy, Nine O’Clock

Conferința “România – polul cercetării și inovării” a reprezentat a XX-a ediție a seriei de evenimente din cadrul proiectului „Împreună protejăm România”.

 

Scroll to Top