Despre Ediția V

Grupul de Presă MediaUno și Institutul Național de Statistică au organizat luni, 12 iulie 2021, dezbaterea ”Time for Action: The road to economic development and cooperation. The crucial role of the official statistics”, a cincea ediție a seriei de evenimente desfășurate sub genericul #ImpreunaProtejamRomania.

Evenimentul, care a marcat și împlinirea a 162 de ani de statistică oficială în România, a fost deschis de Ioana Țigănescu, managing partner MediaUno și Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică,. 

Conferința a fost organizată în trei sesiuni, la care au luat parte atât oficiali din Parlamentul și Guvernul României și din Administrația Prezidențială, cât și reprezentanți ai unor agenții naționale, ai unor companii de stat sau private, institute de cercetare, asociații și organizații patronale.

La prima sesiunea a conferinței au luat cuvântul: Anca Dana Dragu, președinta Senatului României, Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, General-locotenent ing. Ionel-Sorin Bălan, directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, chestor de poliție Victor Wili Apreutesei, directorul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor- Poliția Română, Prof. Univ. Dr. Constantin Marius Profiroiu, prorector Academia de Studii Economice București, Dragoș C.L. Preda, CEO Compania Națională de Radiocomunicații RADIOCOM SA, fost Secretar de Stat pentru Telecomunicații.

Conferința a continuat cu discursuri ale unor importante personalități ale vieții publice, economice și sociale, care au încercat o radiografiere a realităților românești, din domenii precum: demografie, energie, securitate națională și securitate cibernetică, educație și cercetare, sănătate, industrie, turism, construcții și infrastructură, mediu și agricultură.

Partea a treia a conferinței a fost prezidată de Dr. Diana-Loreta Păun, Consilier Prezidențial- Departamentul Sănătate Publică.




Scroll to Top
Împreună Protejăm România
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.